ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

Legendara Kawasaki Z900RS va fi lansata in curand, dar probabil cu motor supercharged!


Legendara Kawasaki Z900RS va fi lansata in curand, dar probabil cu motor supercharged!
  13.05.2016

La inceputul lunii martie scriam, pe baza unor informatii de pe webzine-ul Motorcycle.com, despre intentiile Casei Akashi de a lansa modelul naked retro Z900RS, potrivit documentatiei depuse in vederea inregistrarii marcii legendarei motociclete cunoscute in trecut ca Z1. Jurnalistii de la MotorCycleNews (MCN) arunca o noua incarcatura de gaz pe foc, sustinand ca, potrivit surselor lor japoneze, Kawasaki va dota emblematica Z900 cu un motor 900cc supercharged!

Z900 reprezinta una dintre denumirile modelului Z1, comercializat in trecut de catre Kawasaki, alaturi de 900 S4 sau KZ900, inainte de consacrarea denumirii Z1000 sau KZ1000 in 1977. Team Green a avut un astfel de model in gama multi ani si a fost inspirational (de exemplu minunatul ZRX1200R si inainte ZRX1100, ambele omagii la Eddie Lawson Replica KZ1000). Z1 a fost oricum o motocicleta eleganta cu un motor cu patru cilindri in linie, DOHC, in patru timpi, de 903cc, lansata prima oara in anul 1972 si care si-a adus o contributie puternica la definirea termenului “superbike”.

Legendara Kawasaki Z900RS va fi lansata in curand, dar probabil cu motor supercharged! - concept

In acest segment e agitatie mare din partea rivalilor, Suzuki fiind pe punctul sa rearunce pe piata un Bandit 1200 destul de reimprospatat, iar despre intentiile celor de la Honda privitoare la CB1100 s-a scris destul in ultimele luni. Asadar Kawasaki ar urma sa revina in joc cu o dubla lovitura, pe de o parte sa reintoarca o legenda consacrata si destul de populara, pe de alta parte sa inceapa propriu-zis implementarea motoarelor cu inductie fortata in modelele pe care le-a anuntat ca le va lansa in viitorul apropiat.  

De altfel, in toamna, cu ocazia saloanelor din Tokyo si Milano, producatorul japonez a anuntat intentia de revigorare a intregii game de motociclete, asta implicand readucerea pe strazi ale unor modele din trecut sub o noua forma, ca un fel de replica viguroasa fata de tendinta constructorilor europeni care iata ca lanseaza pe banda rulanta modele neo-retro.

Vorbind despre saloanele din toamna, inapoi in noiembrie 2015, cand Kawasaki a aratat o schita a conceptului SC-02 Soul Charger, o motocicleta cu o tema retro pregnanta. Ca o paranteza, s-a scris la vremea respectiva (inclusiv noi am facut-o) ca acest SC-02 ar fi in realitate H1.

In acelasi timp, s-a vorbit despre reintoarcerea modelului Z900 aducand elementele retro in actualitate, confirmata dupa cum s-a aratat si de inregistrarea marcii, operatiune care precede de obicei o intrare in productie si lansarea aferenta ca fiind inerente.

Despre cele 11 modele de care se vorbea inca de la Tokyo Show, care ar urma sa fie dotate cu motor supercharged si care vor fi lansate in urmatorii doi ani, inca nu se aude nimic. Dar cele doua modele concept infatisate in cele doua saloane, SC-01 Spirit Charger (noua tendinta pentru viitor cu motor cu inductie fortata, ce va deschide un lineup nou, potrivit declaratiilor oficiale Kawasaki) si SC-02 Soul Charger, infatisat o luna mai tarziu la EICMA au infatisari diferite si par a se adresa fiecare cate unui segment.

Legendara Kawasaki Z900RS va fi lansata in curand, dar probabil cu motor supercharged! - 2016

Adunand toate aceste indicii, cei de la MCN sunt aproape convinsi ca SC-01 va deveni noul Z900RS (in care acronimul RS defineste clar directia de roadster), model in patru cilindri cu capacitate in jur de 900cc, iar SC-02 va deveni noul H1, cu trei cilindri, in jurul a 675cc, ambele beneficiind de tehnologia Kawasaki Balanced Supercharger Engine.

Reamintim ca tehnologia Balanced Supercharger Engine o gama mult mai mare de flexibilitate in livrarea de energie, corelativ cu o imbunatatire a consumului de combustibil. Se utilizeaza un dispozitiv de actionare, deschidere/inchidere, a unui set de lame la gura rotorului turbocompresorului, permitand ECU sa regleze volumul de aer indus, oferind astfel pilotului un control progresiv mult mai riguros asupra puterii livrate, fara vreun impact negativ.

Legendara Kawasaki Z900RS va fi lansata in curand, dar probabil cu motor supercharged! - RS

Toate acestea reprezinta inca zvonuri si deductii pe date existente, nu e nimic clar si oficial inca, sa fie clar. Insa nimic nu impiedica sa se viseze frumos. 

Tag-uri

motocicleta kawasaki z900rs, motocicleta, kawasaki,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate