ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino


Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino
  09.09.2016

De la Silverstone la Misano, un contrast puternic la distanta doar de o saptamana. De pe varfurile dealurilor (inca) verzi, batute de vanturi si pline de umezeala din centrul Angliei, inconjurate de sate stravechi, direct pe riviera adriatica a Italiei, desupra sirului de blocuri si hoteluri ale secolului trecut, caravana motomondialului se muta in caldura sfarsitului de vara italiana. Circuitele sunt si ele total diferite, de la un traseu rapid si larg, la un complex de viraje comprimat, unde pilotul este pus la grea incercare.

Si starile de spirit sunt total diferite, mai ales ca in ultimele sapte etape au existat sapte invingatori diferiti, o premiera pentru care mai mult ca sigur ca seful Dorna, Carmelo Ezpeleta, se felicita prin prisma schimbarilor pe care le-a impus la inceputul acestui sezon. Concluzia? Fiecare cursa e deschisa oricarui rezultat, “extraterestrii” consacrati sufera in fiecare etapa si nu din cauza competitiei directe dintre ei si outsider-ii pe motociclete “expirate” ajung sa faca legea.

Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino - Rossi

Probabil ca o trecere scurta in revista a momentului Misano din sezonul 2015 apare ca usor inutila in acest context actual, dar o vom face. Circuitul de pe Riviera di Rimini se considera a fi circuitul “de casa” al lui Valentino Rossi si acesta a tinut neaparat sa isi incante fanii. Doar ca ploaia a facut legea si a determinat castigatorii si perdantii, printre cei din urma numarandu-se tocmai favoritul publicului. In timp ce majoritatea pilotilor tot intrau sa-si schimbe motocicleta, Doctorul s-a bazat pe cauciucurile sale de ploaie, care l-au si adus in postura de lider pentru o buna vreme. Disputa pentru intaietate s-a derulat in trei, cu un Marquez destul de determinat, desi la momentul respectiv nu prea mai avea sanse pentru titlu in lupta sa cu propria motocicleta si cu un Lorenzo care era pe val. Urmarea a fost nefasta pentru acesta din urma, cazand si abandonand, iar Rossi bazandu-se prea mult pe gumele de ploaie, fiind nevoit sa intre la schimbarea motocicletei, a facut-o prea tarziu, ajungand la final doar al cincilea. Marquez a bifat a treia victorie din sezon de pana atunci, iar pe podium au luat loc surprinzator Bradley Smith si Scott Redding (cel care a facut o cursa nebuna, cu o cazatura si doua schimburi de motociclete), urmati de Loris Baz.

Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino - Yamaha

Daca anul trecut prezenta unora ca Smith, Redding sau Baz in fruntea cursei a fost circumstantiala, pe fondul cazaturilor si greselilor liderilor de drept, in acest sezon la Misano ar fi in firea lucrurilor sa se intample asa, nu?

Circuitul Riviera di Rimini, botezat Marco Simoncelli (imediat dupa decesul italianului in 2011), are o lungime de peste 4,1 km si este considerat unul destul de tehnic, mai cu seama datorita unei succesiuni de viraje dreapta intre virajele 11-14, avand un total de 10 viraje dreapta si doar 6 stanga. Tehnica de pilotaj si starea motocicletei vor fi determinante la Misano, fiind nevoie de o buna aderenta, stabilitate in viraje, accelerari rapide si solicitare intensa a franelor pentru a scoate timpi remarcabili. De asemenea, este o pista unde au loc deseori incidente, asa ca echilibrul si stapanirea de sine sunt cuvintele cheie in aceasta cursa.

Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino - motocicleta

Despre previziuni, e tot mai greu de spus ce se va intampla. In principiu, Honda si Yamaha sunt echipele favorite, cu un minus in dreptul lui Lorenzo, care dupa Silverstone a declarat ca nu mai e interesat de campionat. Nu e clar daca nu e cumva o declaratie de adormire a vigilentei (desi de la etapa la etapa ecartul dintre el si Marquez, liderul clasamentului, creste), ori e vorba de marea sa problema cu ploaia sau pur si simplu, transferurile anuntate in debutul sezonului au schilodit competitia, spaniolul fiind mai putin conectat la febra rezultatelor, e drept si pentru ca Yamaha nu mai testeaza noutatile decat cu Rossi. Asadar, teoretic batalia se desfasoara intre Rossi (in calitate de “gazda”) si Marquez, dar si Pedrosa a avut mereu un cuvant de spus la Misano.

Vor fi de urmarit cei de la Suzuki, dupa marea victorie a lui Vinales de la Silverstone, daca vor avea alt tonus dupa spulberarea barierei psihice cauzata de seceta de 10 ani in MotoGP. Se asteapta o pista uscata, la fel ca in Anglia, insa mult mai tehnica. Vor putea sa se impuna pe o astfel de pista? Ducati e in suferinta continua, ba chiar agravanta. Pana intr-un anumit punct, lucrurile merg struna, apoi incep problemele, ba tehnice, ba legate de pneuri, fara sa mai invocam ghinioanele lui Dovizioso sau exploziile lui Iannone, nu totodeauna faste. Teoretic, si ei sunt gazde, avand o buna parte a publicului de partea lor (desi Rimini e la mica distanta de Tavullia natala a lui Rossi), dar atunci cand tehnica nu te ajuta, publicul e neputincios.

Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino - Marquez

Evident, dupa ispravile de la Brno si Silverstone, Cal Crutchlow ramane in lumina reflectoarelor si se asteapta lucruri mari din partea sa. Interesant e ce evolutie vor avea si alti piloti, caci in randul echipelor private ultimele etape au adus un puternic suflu de optimism.

Cursele la toate cele trei clase vor avea loc duminica, incepand cu ora 12.00. 

Avanpremiera etapei MotoGP Misano: Marele Premiu al statului San Marino - Movistar

Tag-uri

motocicleta motogp, motocicleta honda, motocicleta yamaha, motocicleta suzuki,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate