ClickCease

Au mai ramas

0
0
ZILE
0
0
ORE
0
0
MINUTE
0
0
SECUNDE

pana la campania

2016 Can-Am Commander MAX DPS 800R - nou-venit in lineup-ul 2016


2016 Can-Am Commander MAX DPS 800R - nou-venit in lineup-ul 2016
  23.09.2015

In urma cu cateva zile, constructorul canadian a lansat noi modele powersports - este vorba de vehicule side-by-side Bombardier -, in completarea lineup-ului 2016, prezentat la inceputul lunii iunie.
Daca despre familia 2016 Defender, side-by-side cu inclinatii aproape exclusiv utilitare si despre cel mai specializat ATV din industrie pe nisa mud-riding, 2016 Renegade X mr 1000R am vorbit pe larg la inceputul saptamanii, acum ne vom ocupa de cel de-al treilea nou model lansat: 2016 Can-Am Commander MAX DPS 800R.

Astfel, gama Can-Am Commander MAX se completeaza cu cel mai nou membru al sau, primul side-by-side de 800cc cu patru locuri, care ofera familiilor posibilitatea, la pret accesibil, de a utiliza vehiculul in activitati de agrement sau utilitare la standardele ridicate de versatilitate si incredere pentru care brand-ul Can-Am este cunoscut. Alaturi de caroseria atractiva din plastic in schema de culoare Viper Red si jantele din aliaj de aluminiu aratoase, acest side-by-side inculde o serie de sisteme moderne, precum Tri-Mode Dynamic Power Steering (DPS), Visco-Lok QE si un CVT revizuit cu acces imbunatatit si sistemul de siguranta Electronic Belt Protection.

In inima noului 2016 Can-Am Commander MAX DPS 800R gasim renumitul si performantul motor Rotax V-Twin SOHC racit cu lichid, de 799,9cc cu patru supape pe cilindru si alimentat de clapeta de 54 mm si doua injectoare VDO Siemens. Sistemul sofisticat de injectie electronica pastreaza in mod automat performantele la apogeu, indiferent de temperatura sau altitudine. Acceleratia progresiva asigura puterea constanta, gestionand-o in catarari pe piatra si teren accidentat, dar si pe drumurile drepte si netede, in aceiasi parametri.

CVT (Continuously Variable Transmission), transmisia cu variatie continua ofera modul frana de motor la fel ca si modurile High, Low, Park, Neutral si Reverse, in functie de situatie, in timp ce Electronic Drive Belt Protection monitorizeaza cureaua CVT pentru determinarea rapida si in timp real a conditiei acestuia si alertarea conducatorului, dupa caz. Astfel, acest dispozitiv ofera o protectie cand soferul este in viteza ridicata, dar situatia din teren cere o viteza scazuta. Vehiculul nu se va misca si un mesaj “LOW GEAR” va aparea afisat pe display-ul de pe bord, alertand soferul. In acest moment, sistemul este standard pe toate modelele Commander MAX si e disponibil ca optional pe aproape toate celelalte UTV-uri Can-Am.

Sistemul Intelligent Throttle Control (iTC) asigura prin cablu un control al acceleratiei cu clapeta de 54 mm in asa fel incat sa livreze o rulare neteda, chiar daca starea terenului ar pune la incercare piciorul soferului. De asemenea, acest Commander MAX are un mod selectabil Sport, care ofera un control mai linear de acceleratie pentru conducerea performanta si un mod ECO, pentru rulare in conditii normale de utilizare.

Servodirectia dinamica (DPS) dispune de trei moduri (MIN, MED si MAX) care permit soferului sa selecteze directia necesara asistata in functie de teren si performanta, iar toate modurile ofera asistenta sporita la viteza redusa si asistenta minima la viteza mai mare. Toate modelele DPS vin dotate cu calibrarea Visco-Lok QE oferind un angajament mai rapid diferentialului fata. Se poate bloca pana la 100% fara limitarea vitezei sau a rularii cu spatele.

Din motive foarte evidente, o atentie speciala a fost acordata amortizoarelor, rotilor si franelor. Astfel, pe spate a fost integrat sistemul de amortizare Torsional Trailing arms Independent (TTI), care permite rotilor sa se miste inapoi, la fel cum se misca in sus si in jos, rezultatul fiind un parcurs neted. Suspensia spate are un diametru marit si o cursa de 25,4 cm, precum si amortizoare cu gaz reglabile in cinci trepte. Pe fata, suspensia Double A-arm este precisa in orice situatie si tip de teren, avand o cursa de asemenea de 25,4 cm, diametrul marit si aceleasi amortizoare cu gaz reglabile in cinci trepte pentru o durabilitate crescuta.

Jantele cu diametru de 35,6 cm din aliaj de aluminiu, vopsite durabil in argintiu si cu o infatisare deosebita sunt imbracate cu anvelope sanatoase cu diametrul de 68,6 cm Maxxis Bighorn 2.0, cu sase straturi si constructie radiala, insa destul de usoare pentru a reduce din greutatea nedorita. Anvelopele non-directional sunt proiectate pentru a absorbi cat se poate de mult asperitatatile terenului si pentru stabilitate in virajele stranse. Can-Am Commander MAX DPS 800R foloseste un sistem de franare cu discuri ventilate de 220 m cu etriere duble hidraulice pe fata si discuri de 214 mm cu etrier simplu hidraulic pe spate. Garda la sol de 27,9 cm intregeste performantele vehicului in abordarea oricarui tip de teren, cat de dificil ar fi.

In filosofia BRP Can-Am este integrat principiul potrivit caruia fiecare detaliu, fiecare aspect, fiecare componenta trebuie sa arate ca sunt liderii in industrie. De aceea si in privinta confortului lucrurile nu sunt lasate la intamplare. Scaunele sunt prevazute cu suport lombar si pentru umeri, pot fi ajustate inainte si inapoi in functie de statura soferului si a pasagerilor (scaunul soferului ofera o cursa de ajustare a pozitiei de 16 cm) si sunt proiectate ca sa fie montate si demontate foarte simplu si eficace, fara a fi nevoie de vreo trusa de scule, astfel ca la sfarsitul unei zile de munca sau de aventura, pot ocupa locul in jurul unui foc de tabara.

In ce priveste scaunele pentru pasagerii din spate, vehiculul e prevazut cu ergonomia sistemului Dynamic Passenger Comfort, care inseamna oferirea unei relaxari optime, vizibilitate si confort. De asemenea, scaunele respective sunt prevazute cu suportul lombar si pentru umeri, iar intreaga zona este prevazuta cu plase laterale de acces cu sistem facil de prindere/desprindere si patru manere. Scaunele pasagerilor din spate sunt ridicate cu 8,9 cm fata de cele din fata, in sistem amfiteatru, permitand acestora o mai buna vizibilitate, in special in fata, dar creand si un mediu mult mai interactiv.

Configurarea manerelor si barelor de siguranta nu aduce nimic nou sistemului eficace al modelelor din linia Commander MAX. Manerele de prindere ale pasagerului din fata sunt, de asemenea, cele regasite in toata linia Commander (in special cele cu doua locuri), in timp ce in zona pasagerilor se regasesc patru manere, alaturi de o bara de prindere pe consola centrala, pentru fiecare pasager si o bara suplimentara langa cabina. Pentru sporirea confortului, gasim patru suporturi pentru pahare, pe consola centrala si in zona pasagerilor, suporturi prevazute cu placute in cauciuc. Volanul este ajustabil (o raza totala de 30,5 grade), reglare care are loc simplu, fara instrumente ajutatoare.

Cateva cuvinte si despre capacitatea de transport si cea de tractiune. Commander MAX foloseste primul cargo box din industrie cu doua nivele separate despartite de un panou complet etans. Nu putea lipsi, de aceea, nici de pe noul model. Acesta ofera posibilitatea de a avea o platforma superioara si una inferioara si un hayon independent. Platforma-basculanta are o capacitate de 181,4 kg sus si 90,7 kg jos, deci un total de 272,1 kg. Poate trage o sarcina de pana la 680 kg, de asemenea. In cabina exista o capacitate totala de 31,6 l de depozitare, in trei compartimente separate (in torpedou, sub scaunul soferului si in consola centrala).

Vehiculul poate fi pornit numai cu o cheie electronica in cadrul revolutionarului sistem anti-furt D.E.S.S. inovat de catre Can-Am BRP si utilizat pe o scara larga, la multe dintre vehiculele si ambarcatiunile companiei canadiene. Pentru familia Commander, Can-Am a proiectat un sistem cu doua chei: una standard, care limiteaza viteza maxima la 70 km/h, cealalta optionala, care asigura viteza si putere depline, fara limitare.

2016 Can-Am Commander MAX DPS 800R este usor de intretinut, atat accesul la diverse componente si inlocuirea lor, cat si atasarea/detasarea unor accesorii fiind rapide si fara a fi nevoie de o mana calificata.

Asadar, inca un membru nou in gama vehiculelor Can-Am de toate felurile si astfel se pare ca lineup-ul va fi cat mai complet, acoperind necesitatile si pretentiile unei palete cat mai largi de utilizatori.

Tag-uri

sxs can am, side by side, sxs bombardier,

© 2024 atvrom.ro Toate drepturile rezervate